|| Gan Gan Ganat Bote ||

Shree Gajanan Maharaj Vijay Granth

Capitolul 5

Harul divin al lui Gajanan Maharaj

Gajanan Maharaj, un sfânt venerat din Shegaon, Maharashtra, este cunoscut pentru înţelepciunea sa spirituală profundă şi pentru faptele sale miraculoase.. Viața și învățăturile sale sunt cronicate în scriptura sacră, Gajanan Vijay Granth, care servește drept lumină călăuzitoare pentru adepții săi.. Capitolul 5 al acestui text este deosebit de semnificativ, deoarece relatează câteva miracole şi intervenţii divine care evidenţiază harul şi compasiunea fără margini ale lui Maharaj.. În acest post de blog, vom explora esența capitolului 5

Umilul slujitor al lui Dumnezeu

Capitolul 5 începe cu umila recunoaştere a adoratului de a se simţi nedemn şi neputincios, exprimând un sentiment de inadecvare în primirea harului divin.. Această umilinţă este o temă recurentă în învăţăturile lui Gajanan Maharaj, subliniind că adevărata devoţiune constă în recunoaşterea limitărilor şi predarea divină.. Mărturisirea sinceră a devotatului stabileşte scena evenimentelor miraculoase care se desfăşoară, subliniind ideea că harul divin este adesea acordat celor care se apropie cu umilinţă şi sinceritate.

Înţeleptul lui Pimpalgaon

Într-o zi, Gajanan Maharaj a vizitat Pimpalgaon, un sat cu un vechi templu în stil Hemadpanti dedicat Lordului Shiva, situat în pădure.. Maharaj a intrat în templu și a stat în meditație profundă, presupunând că padmasana (poziția lotus) în fața zeității Shiva.

Pe măsură ce se apropia seara, păstorii satului se întorceau acasă cu vitele lor.. S-au oprit lângă templu pentru a-şi uda vitele la un râu din apropiere.. Unii dintre păstori au decis să intre în templu pentru a-şi prezenta omagiile lordului Shiva.. Spre surprinderea lor, l-au văzut pe Maharaj stând acolo, profund absorbit în meditaţie.

Copiii erau uimiţi, deoarece nu văzuseră niciodată pe cineva meditând în templu la acea oră.. Unii dintre ei au ieşit afară pentru a - i chema pe alţii, în timp ce câţiva au rămas aşezaţi înaintea sfinţilor.. În ciuda încercărilor lor, Maharaj nu a răspuns şi nici nu a deschis ochii.

Păstorii au început să speculeze despre starea lui Maharaj.. Unii credeau că era un înţelept obosit, prea obosit ca să vorbească, în timp ce alţii credeau că poate posti şi sugerau să - i ofere ceva de mâncare.. Unul dintre băieţi a adus o bucată de pâine aproape de gura lui Maharaj, încercând să-l trezească, dar nu a existat nici un răspuns.

Băieţii au fost nedumeriţi de starea lui Maharaj.. El a apărut în viață, așa cum corpul său a fost cald, dar el a rămas complet liniștit și tăcut.. Unii chiar s - au întrebat dacă ar putea fi un spirit sau o fiinţă divină, însă ei s - au gândit că nici un spirit nu ar îndrăzni să fie în prezenţa Lordului Shiva.

În cele din urmă, păstorii au decis să - l venereze pe Maharaj, crezând că el este o fiinţă divină.. S-au dus la râu, au adus apă şi i-au turnat-o cu respect peste picioare.. Unii îl împodobeau cu flori sălbatice, aşezându-şi ghirlanda în jurul gâtului, în timp ce alţii ofereau hrană simplă, cum ar fi ceapa şi pâinea, pe o frunză ca naivitatea (oferta).

Păstorii s-au plecat în faţa lui Maharaj şi au petrecut ceva timp cântând cântece de devoţiune în prezenţa sa.. Pe măsură ce apunea soarele, unul dintre băieţi a reamintit grupului că era timpul să se întoarcă în sat, deoarece se făcuse târziu şi sătenii îşi făceau griji pentru absenţa lor.. Ei au fost de acord să împărtăşească povestea înţeleptului cu bătrânii din sat pentru a afla mai multe despre el.

În dimineaţa următoare, sătenii, dornici să vadă salvia, au ajuns la templu.. Ei au găsit Maharaj în aceeaşi postură meditativă ca în seara precedentă, cu pâinea oferită încă neatinsă.. Sătenii au început să speculeze despre identitatea acestui om sfânt, întrebându-se dacă era un yoghin puternic sau poate chiar Lordul Shiva însuşi.

Unii au sugerat aducerea lui Maharaj în sat pentru o mare procesiune, în timp ce alţii au cerut prudenţă, nedorind să - i tulbure meditaţia.. Povestea prezenţei lui Maharaj s-a răspândit rapid, iar un palanchin a fost aranjat să-l ducă în sat.

Întregul sat a participat la procesiune, cu muzică de joc și flori duș peste Maharaj.. L-au dus la templul Lordului Hanuman în sat şi l-au aşezat pe un scaun mare.. Sătenii au decis să postească şi să se roage în prezenţa sa, sperând să asiste la o revelaţie divină.

Spre uimirea tuturor, Gajanan Maharaj şi-a deschis în cele din urmă ochii, spre bucuria sătenilor.. Sătenii şi - au exprimat devoţiunea punându - şi capul la picioarele lui, oferind naivedia şi cântând laude yoghinilor.

Vestea acestui eveniment miraculos s-a răspândit rapid, iar marţea următoare, oamenii din Pimpalgaon au decis să viziteze Shegaon pentru a participa la piaţă.. În timp ce erau acolo, ei împărtăşeau povestea salviei divine cu oamenii din Shegaon, exprimându-şi credinţa că un mare sfânt şi-a binecuvântat satul.

Oamenii din Shegaon, inclusiv Bankatlal, erau intrigaţi de vestea acestui om sfânt şi erau nerăbdători să afle mai multe despre el.

Această poveste ilustrează respectul profund şi credinţa pe care sătenii au avut-o în sfânt, şi modul în care prezenţa divină a lui Gajanan Maharaj a adus bucurie şi binecuvântări tuturor celor care l-au întâlnit.

Întoarcerea lui Gajanan Maharaj la Shegaon

Bankatlal, însoțit de soția sa, a călătorit la Pimpalgaon pentru a aduce Gajanan Maharaj înapoi la Shegaon.. Cu mâinile îndoite, el i - a cerut cu umilinţă lui Maharaj să se întoarcă, amintindu - i că fuseseră cincisprezece zile de când a părăsit Shegaon.. Absenţa lui Maharaj îi lăsase pe oamenii din Shegaon profund îngrijoraţi şi mâhniţi, făcând casa să se simtă goală şi lipsită de viaţă.

Bankatlal a adus un cărucior pentru călătoria lui Maharaj şi l-a îndemnat să se întoarcă în Shegaon, subliniind că separarea dintre guru şi discipolii săi era insuportabilă.. El a menţionat că mulţi dintre adepţii lui Maharaj din Shegaon posteau şi aşteptau întoarcerea sa, deoarece erau obişnuiţi să primească binecuvântările sale zilnice.

Bankatlal şi-a exprimat dorinţa de a-şi sacrifica propria viaţă dacă Maharaj nu se întoarce cu el.. Atins de acest motiv sincer, Maharaj a fost de acord și a intrat în coș, lăsând Pimpalgaon pentru Shegaon.. Rolul Bankatlal a fost asemănat cu cel al lui Akrura, care l-a luat odată pe lordul Krishna din Gokul în Mathura.

În timp ce plecau, Bankatlal i-a asigurat pe oamenii din Pimpalgaon să nu fie trişti, explicând că sfântul nu mergea prea departe şi că va fi întotdeauna disponibil pentru binecuvântările lor ori de câte ori va fi nevoie.. El i - a încurajat să continue să i se închine lui Maharaj în absenţa sa şi să rămână fermi în credinţa lor.

Sătenii au fost recunoscători pentru cuvintele lui Bankatlal și au acceptat situația.. În timp ce călătoreau, Maharaj a vorbit cu Bankatlal, tachinându-l cu privire la practica de a lua cu forța posesiunile altcuiva, sugerând că Bankatlal "fura" Maharaj din Pimpalgaon.

Maharaj şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la vizitarea casei lui Bankatlal, sugerând un sentiment de nelinişte.. El a remarcat dificultăţile cu care se confruntă chiar şi Zeiţa Lakshmi, care a fost constrânsă de practicile casnice ale Bankatlal, sugerând că şi el s-ar putea confrunta cu provocări similare.

Bankatlal a răspuns cu umilinţă, asigurându-l pe Maharaj că casa lui era stabilă şi prosperă din cauza prezenţei lui Maharaj.. El a insistat că oriunde ar fi un copil, mama îl urmează, şi astfel Maharaj, fiind ca o mamă, nu ar trebui să - şi facă griji pentru vizitarea casei sale.

Bankatlal a subliniat că averea sa nu însemna nimic pentru el în comparaţie cu binecuvântările lui Maharaj.. El a declarat că locuinţa sa îi aparţinea lui Maharaj şi că nu avea nici un ataşament faţă de bunurile materiale.. De asemenea, el l - a asigurat pe Maharaj că singura sa cerere era ca Maharaj să - l viziteze cu regularitate pe Shegaon, chiar dacă se rătăcea în altă parte ca o vacă care păştea în pădure, dar se întorcea întotdeauna acasă.

După ce l-a convins pe Maharaj, Bankatlal l-a adus înapoi la Shegaon.. Maharaj a stat în Shegaon ceva timp înainte de a-şi continua călătoria în altă parte.

Această poveste scoate în evidenţă devoţiunea profundă a Bankatlal şi importanţa legăturii spirituale dintre guru şi adepţii săi.. De asemenea, ilustrează umilinţa şi respectul cu care Bankatlal s-a apropiat de Maharaj, asigurându-se că prezenţa sfântului a continuat să binecuvânteze poporul din Shegaon.

Povestea unui fermier pe nume Bhaskar

Acum îţi voi spune o altă poveste.. Era un sat numit Adgaon în regiunea Varhad.. Maharaj a decis să meargă acolo dimineaţa devreme, evitând ochii oamenilor din Shegaon.. Maharaj s-a mişcat la fel de repede ca vântul.. La fel ca Hanuman, a sosit repede.. Era luna lui Vaishakh.. Soarele era la apogeu, iar apa era rară.. A fost o vară intensă.

La amiază, Maharaj a ajuns în satul Akoli, unde soarele ardea, şi nu era apă de găsit.. Lui Swami Samarth îi era foarte sete.. Trupul lui era ud de transpiraţie, buzele îi erau sete, dar nu era apă de văzut nicăieri.

Pe atunci, un fermier pe nume Bhaskar îşi uda terenul.. Fermierii sunt furnizorii de hrană pentru lume, dar suportă mari greutăţi.. Fermierii îndură soarele arzător şi setea.. În Akoli, apa era atât de rară, încât Ghee era mai disponibilă decât apa.. Bhaskar a adus apă din sat într-o oală de pământ pentru uzul său.. El a purtat, de asemenea, niște pâine.

Maharaj s-a apropiat de Bhaskar şi a cerut apă, spunând: "Mi-e foarte sete.. Te rog, dă-mi nişte apă.. Nu refuza.. Este o mare virtute să dai apă celor însetaţi.. Fără apă, viaţa nu poate fi susţinută.. Oamenii bogaţi instalează staţii de apă de-a lungul drumurilor.. Dacă vă gândiţi de ce o fac, veţi înţelege."

Bhaskar a răspuns: "Eşti un mendicant dezbrăcat.". Ce virtute voi câştiga dându-ţi apă?. Virtutea este pentru a-i ajuta pe cei neajutoraţi şi pe cei slabi, nu pentru cei ca tine.. Pentru cei nevoiaşi, actul de a da apă este virtuos.. Dar pentru cineva ca tine, ar fi un păcat.. Scripturile spun că a - i ajuta pe săraci şi pe nevoiaşi este virtuos, dar a - i da apă cuiva ca tine este ca şi cum ai da adăpost unui hoţ.. Ar fi un păcat.. Ar adăposti cineva un şarpe sau un hoţ în casa lor?. Nimeni n-ar face-o.. Ai crescut puternic cerșind din casă în casă, devenind o povară cu acțiunile tale.. Mi-am adus apa asta pentru mine, cărând-o pe cap.. Nu trage o linie pe făina mea.. Nu-ţi voi da apă.. Nu mă implora.. Pleacă de aici, ticălosule.. Oamenii ca tine, care sunt leneşi şi neproductivi, sunt motivul pentru care suntem nefericiţi în întreaga lume."

Auzind cuvinte dure, Maharaj pur și simplu a zâmbit și a plecat fără să spună nimic.. A mers puţin mai departe şi a văzut o fântână uscată.. S-a hotărât să stea lângă fântână.. Bhaskar, văzându-l pe Maharaj plecând, a început să vorbească cu voce tare. De ce te duci acolo?. Fântâna e uscată.. Nu e apă acolo.. Fântâna e uscată.. Nu există apă pe o rază de un kilometru.. Unde te duci, prostule?"

Maharaj mi-a răspuns: "Ce spui tu e adevărat, dar voi încerca oricum.". Chiar dacă ești atât de înțelept, încă nu ai putut găsi apă.. Deci, voi încerca pe cont propriu.". Maharaj a ajuns la fântână şi s-a aşezat pe o piatră lângă un copac.. El şi - a închis ochii şi a meditat, concentrându - şi mintea asupra divinului Narayan, Stăpânul plin de compasiune al lumii.

Maharaj s-a rugat, Doamne, O Vamana, O Vasudeva, O Pradyumna, O Raghava, O Vitthal, O Narahari!. Doamne, acest sat Akoli suferă de penurie de apă.. Nu a mai rămas apă în fântână.. În ciuda tuturor eforturilor umane, nu există apă.. Aşa că, vă rog, vă rog să acordaţi apă acestei fântâni.. Faptele tale sunt dincolo de înţelegere.. Protejezi chiar şi o pisică de carul cu fân în flăcări.. Ai apărut ca stâlp pentru salvarea Prahladului.. Tu, care ai ridicat un munte cu degetul tău mic, ce este dincolo de puterea ta?. Vă rog să acordaţi apă acestei fântâni.. De dragul devotatului tău Damaji Pant, te-ai manifestat ca un zeu.. Pentru Namdev, ai umplut apa într-o regiune uscată.. Aşa cum ai făcut pentru Namdev, fă-o din nou aici."

Auzind rugăciunea sinceră a lui Maharaj, un izvor de apă a erupt din fântână, umplându - o cu apă proaspătă.. Acest eveniment miraculos a fost asistat de Bhaskar, care a rămas fără cuvinte.. Maharaj a băut apa, iar Bhaskar, văzând acest lucru, a fost complet confuz.. Nu-i venea să creadă.. Fântâna a fost uscată timp de doisprezece ani, dar în câteva momente, s-a umplut cu apă.. Bhaskar şi-a dat seama că Maharaj nu era o persoană obişnuită, ci un mare sfânt.. Bhaskar şi-a abandonat munca şi s-a repezit la Maharaj, ţinându-şi picioarele strâns şi a început să recite rugăciuni.

El spuse: "Domnul meu! Iartă-mă pentru ignoranţa mea!. Nu ţi-am recunoscut măreţia.". Bhaskar, plin de remuşcări, a cerut iertare, spunând: "Mi-am dat seama de greşeala mea, te rog arată-mi milă.". Maharaj, plin de compasiune, a spus Bhaskar, "Nu fi tulburat.. De acum înainte, nu va mai trebui să cari apă pe cap.". Maharaj spuse: "Fântâna aceasta este plină de apă pentru voi.. Ocupă-te de ea şi foloseşte-o pentru agricultura ta."

Bhaskar, acum plin de devoţiune, i-a promis lui Maharaj că va avea grijă de fântână şi va trăi o viaţă dreaptă.. Maharaj binecuvântat Bhaskar și a părăsit locul.. Curând, vestea despre miracolul s - a răspândit, iar oamenii au început să se adune pentru a vedea fântâna.. Oamenii au venit în număr mare, uimiţi de apa dulce şi limpede care a apărut dintr - o fântână uscată.. Toată lumea a recunoscut că acest miracol a fost opera marelui sfânt, Swami Samarth.. Toţi l-au lăudat pe Maharaj, spunând: "El este o fiinţă divină care poate da apă într-o fântână uscată.. Prezenţa lui e ca nectarul."

Maharaj a părăsit acel loc și și-a continuat călătoria la Adgaon, unde oamenii așteptau sosirea sa.. Maharaj a continuat să facă multe miracole în timpul călătoriei sale, ridicând vieţile celor care l-au întâlnit.. Cu binecuvântările lui Maharaj, deficitul de apă a fost rezolvat în Akoli, iar fântâna a rămas plină ani de zile.. Oamenii din Akoli i-au fost recunoscători pentru totdeauna lui Maharaj, care şi-au schimbat viaţa cu harul său divin.

Această poveste este una dintre multele care arată compasiunea și puterea lui Swami Samarth, care continuă să-și ghideze și să-și protejeze devotații chiar și astăzi.

Puterea credinţei

Miracolele menţionate în capitolul 5 din Gajanan Vijay Granth scot în evidenţă şi puterea de transformare a credinţei.. Credinţa neclintită a credincioşilor în divinitatea lui Maharaj a dus la evenimente miraculoase, demonstrând că credinţa poate într - adevăr să mute munţii şi să invite intervenţia divină.. Fie că erau păstorii de la Pimpalgaon sau Bapusaheb din Shegaon, credinţa lor neclintită în harul lui Maharaj a fost catalizatorul pentru minunile pe care le-au experimentat.

Această temă rezonează cu un principiu spiritual mai larg că credinţa este o forţă puternică capabilă să depăşească limitele lumii materiale.. Prin credinţă, devotaţii se pot conecta cu binecuvântările divine, invitând şi miracole în viaţa lor.. Viaţa şi miracolele lui Maharaj servesc drept dovadă a faptului că credinţa neclintită, însoţită de umilinţă şi devoţiune, poate duce la experienţe spirituale profunde.

Concluzie

Capitolul 5 din Gajanan Vijay Granth este o comoară a înţelepciunii spirituale şi a harului divin, care cuprinde poveşti despre umilinţă, credinţă şi miracole.. Prezenţa lui Gajanan Maharaj în Pimpalgaon, întoarcerea sa la Shegaon, şi lecţiile profunde ale compasiunii şi credinţei pe care le-a împărtăşit continuă să inspire devotaţi din întreaga lume.. Reflectând la aceste poveşti, ni se aminteşte de învăţăturile atemporale ale lui Maharaj, care subliniază importanţa umilinţei, a compasiunii şi a credinţei neîntârziate.

În timp ce analizăm poveştile din capitolul 5, constatăm că învăţăturile lui Maharaj sunt la fel de relevante astăzi ca în timpul său.. Ei ne oferă o lumină călăuzitoare pentru a face faţă provocărilor vieţii, amintindu - ne că adevărata împlinire spirituală constă în umilinţă, devoţiune şi acţiune plină de compasiune.. Fie ca harul divin al lui Gajanan Maharaj să continue să ne binecuvânteze şi să ne inspire în călătoria noastră spirituală.